Felix Borcean o spune clar: are suspiciuni de corupţie la Primăria Caransebeş!

coruptie

În cadrul şedinţei ordinare de luna trecută a Consiliului Local Caransebeş, primarul Feix Borcean a retras de pe ordinea de zi două dintre proiectele propuse, unul dintre ele fiind cel referitor la trecerea din domeniul public în domeniul privat al oraşului a unui teren în suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi.

Proiectul a fost întocmit ca urmare a cererii înaintate de Iosif Lucian Popa, care şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra acel teren situat în Valea Cenchii, consilierii locali urmând să aprobe scoaterea acestuia la licitaţie.

După şedinţă, primarul Felix Borcean a ţinut să lămurească motivul care l-a determinat să retragă respectivul punct de pe ordinea de zi. „Am retras acel punct pentru că am o suspiciune de corupţie, o spun foarte clar, legată de acel teren. Am avut informaţii că respectiva suprafaţă ar fi fost scoasă printr-o «inginerie» a unora dintre colegii mei care se ocupă de cadastru, intabulări, vânzări şi licitaţii, şi vreau să mă edific exact dacă este aşa sau nu, iar până la clarificarea situaţiei acestui proiect de hotărâre, am decis că e mai bine să-l retrag. Mi-a dat de gândit modalitatea în care a fost scos, pentru cine a fost scos, şi am înţeles că s-au făcut presiuni pentru acel teren”, a mai spus edilul municipiului.

5 1