Felix Borcean s-ar băga la bătălia de la Primărie

batalia cartilor 1

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş a găzduit miercuri, 27 noiembrie, concursul intitulat generic „Bătălia Cărţilor”. Activitatea, organizată de Primăria Caransebeş, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”, s-a derulat în perioada martie-octombrie, pe două categorii de vârstă, respectiv 11-13 ani (copii) şi 14-18 ani (adolescenţi).

„Bătălia Cărţilor”, a spus Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”, este cea mai importantă activitate desfăşurată de această instituţie, ea fiind la ediţia cu numărul trei, acţiunea ocupând, totodată, un loc central în calendarul cultural-educativ al municipiului. Afirmaţia sa se bazează pe numărul mare de participanţi, la perioada lungă, de aproximativ şapte luni, în care s-a derulat activitatea, dar şi la resursele necesare bunei sale desfăşurări, amintind aici cele 100 de cărţi pentru concurs, carnete şi fişe de lectură, materiale promoţionale sau diplomele şi premiile, societatea TMD Friction fiind cea care le-a susţinut, alături de Primăria şi Consiliul Local Caransebeş,  pentru al doilea an consecutiv.

 „Atât de important este acest eveniment, dragi «bătăuşi», încât şi noi ne-am pregătit cum se cuvine. Într-adevăr, şi pentru mine, ediţia trecută a fost una care m-a motivat să mai citesc, şi chiar am citit una dintre cărţile care m-au cucerit la vremea respectivă, din prezentările voastre, şi anume «Drumul către libertate», de Yeonmi Park. Aştept şi anul acesta să văd dacă o să reuşiţi să-mi transmiteţi imboldul de a-mi relua acest plăcut obicei de a citi. Voi sunteţi un motor pentru ceilalţi colegi şi, iată, şi pentru noi, cei maturi, şi vă felicit fiindcă, motivaţi sau nemotivaţi de aceste premii, sunteţi o generaţie care citeşte, spre surprinderea multora, pentru că, orice ar spune unii sau alţii, noi venim cu contraargumentul că, în Caransebeş, tinerii totuşi citesc, şi vă promit că, dacă la anul veţi avea ca premiu tot o trotinetă electrică, voi intra şi eu în competiţie”, a spus primarul Felix Borcean.

Juriul, format din Petru Hamat, eleva Anne-Marie Szaniszlo, Ema Jurca şi dr. Dragoş Onea, a decernat un număr de 36 de premii, 20 la Copii şi 16 la Adolescenţi, plus nouă de participare, valoarea acestora fiind de 9.000 de lei.

4 1