Felix Borcean, susţinut de PSD la alegerile locale?

Felix Borcean

În urmă cu şase luni, în cercurile politice de la Caransebeş se vorbea că, la alegerile locale, actualul edil Felix Borcean va candida susţinut, mai mult ca sigur, de Alianţa USR-PLUS, şi asta din mai multe motive, mergând chiar până la cele de ordin personal. Fiind cunoscută prietenia veche dintre primarul în funcţie şi preşedintele „useriştilor” din municipiu, Dragoş Curelea, iată că acum lucrurile s-au mai schimbat pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, am putea spune.

După ce la nivel naţional PNL a bătut palma cu alianţa formată din partidele conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş, şi la Caransebeş lucrurile au luat o altă întorsătură după vizita de joi pe care fostul premier Sorin Grindeanu a făcut-o în municipiu. Astfel, în şedinţa organizaţiei locale care a avut loc la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, preşedintele Consiliului judeţean, Silviu Hurduzeu, le-a transmis celor prezenţi propunerea ca, în oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, PSD să nu-şi desemneze un candidat pentru funcţia de primar la alegerile locale din 27 septembrie, ci să-l susţină în această cursă pe Felix Borcean.

Edilul a declarat în mai multe rânduri că intenţia sa e aceea de a candida din poziţia de independent, susţinut de cât mai multe partide, dar e greu de crezut că a luat în calcul această posibilitate, care, la urma-urmei, e doar o propunere, nu o hătărâre bătută în cuie, deoarece ea nu a fost încă votată de Organizaţia PSD Caransebeş.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − thirteen =