Felix Borcean vrea fântână muzicală în Caransebeş

fanatana

Realizată în urmă cu aproape 50 de ani, fântâna din vecinătatea Parcului Dragalina va căpăta o nouă înfățișare, renunțându-se la lemnul care a îmbrăcat-o în ultima vreme.

„Aici lucrăm pe două paliere. Pe de o parte este vorba despre placarea ei, adică repararea faţadei fântânii, a aspectului exterior, cu marmură albă, fundul urmând să fie din faianţă, dar soluţia asta o putem gândi, nu e nimic bătut în cuie. Recent, chiar l-am avut alături de noi pe reprezentantul unei firme care se ocupă de automatizarea unor fântâni, am văzut şi nişte simulări din alte părţi, şi va veni în cel mai scurt timp cu o propunere şi pentru fântâna din Caransebeş. Va fi o fântână cu jocuri de apă, de lumini, şi chiar muzicală. Vedem ce ofertă ni se va face, am auzit vehiculându-se sume între 20.000 şi 30.000 de euro doar pentru automatizare, dar să vedem cu ce soluţie va veni până la urmă”, a spus edilul.

Felix Borcean a adăugat că „Fântâna lui Oprea” nu este prevăzută în bugetul de anul acesta, aşa că, probabil, va urma o rectificare sau e posibil să fie cuprinsă în reparaţiile Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 5 =