Filialele PLUS din Regiunea Vest s-au întâlnit

SIGLA

Birourile Filialelor Județene PLUS din zona de vest: Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara, împreună cu cei cinci coordonatorii regionali, s-au reunit într-un cadru informal marți, 14 ianuarie, la Lugoj.

În cadrul întâlnirii s-a prezentat activitatea și organizarea din cadrul fiecărei filiale, implicarea membrilor și proiectele pe care doresc să le dezvolte. S-a discutat despre alegerile locale ce vor avea loc în acest an, candidaturile membrilor PLUS în diferite UAT-uri, comune, orașe sau municipii, pentru funcția de primar, pentru cea de consilier local sau județean, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

La întâlnirea de marți, tinerii din Generația PLUS – membri sub 30 de ani – au avut şi ei reprezentanți la discuție, iar un subiect important a fost accentul pe importanța dezvoltării filialelor Generația PLUS din fiecare zonă, pentru a crea o cultură a implicării în politică a tinerilor.

„Obiectivele PLUS, ale ce lor filialelor prezente sunt obținerea unui scor cât mai bun la alegerile locale, oferirea de politici publice locale, care, prin funcțiile câștigate de membrii PLUS (primari, consilieri locali, județeni), să poată fi implementate.

Schimbarea pe care ne-o dorim este posibilă doar prin reprezentanți onești, cinstiți și competenți, oameni gospodari, persoane pe care PLUS le susține pentru funcțiile publice locale, la alegerile ce vor avea loc anul acesta.

PLUS continuă să investească în dezvoltarea oamenilor, pentru a aduce îmbunătățiri vieții politice, sociale și economice din țara noastră“, precizează Daniel Toma, președintele PLUS Caraș-Severin.

1 2