Finanțare de 1,91 miliarde lei pentru modernizarea lotului 2 al tronsonului de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad
Recent, Sorin Grindeanu, ministrul Transportului, a anunțat că a fost semnat un nou contract de 1,91 miliarde de lei, finanțat prin PNRR. Este vorba despre modernizarea lotului 2 al tronsonului de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad pe o distanță de 162,19 kilometri, constructorul spaniol având la dispoziție 42 de luni dintre care șase luni pentru proiectare și 36 de luni de execuție.
Pe cei 54,13 km ai sectorului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est (Lotul 2) constructorul trebuie să dubleze linia de cale ferată, proiectul constând și în modernizarea stațiilor Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare, modernizarea a 5 halte de călători, modernizare a 14 poduri și 39 podețe, montarea unor sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată, implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu. De asemenea, vor fi construite 5 pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare, două pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin. Investiția este și pentru construcția unui pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului) și montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m.
Este al patrulea contract de modernizare a căilor ferate, finanțat prin PNRR, pe care CFR Infrastructură îl semnează anul acesta.