Florența Albu, la învestirea în funcția de prefect: „Este un moment sacru pentru mine“

FLORENȚA ȘI VELA

Florența Albu a revenit în fruntea Instituției Prefectului de Caraș-Severin, după perioada martie 2016 – iulie 2017, din mandatul Guvernului Cioloș. Învestirea în funcția de prefect a avut loc azi-dimineață, în prezența ministrului de Interne, Marcel Vela, cel care a venit cu propunerea de numire.

Emoționată, Florența Albu a spus la festivitatea ce a avut loc cu acest prilej: „Astăzi este un moment sacru pentru mine, astăzi am depus din nou jurământ de credință patriei mele, județului Caraș-Severin care m-a adoptat și cetățenilor acestui județ. Am depus acest jurământ avându-vă ca martori nu numai pe dumneavoastră, dar și pe Dumnezeu, iar asta mă obligă să îmi fac datoria cu responsabilitate și credință. Sunt extrem de onorată pentru că am fost astăzi învestită din nou în această demnitate. Mulțumesc celor care au avut încredere în mine și îi asigur că îmi voi face datoria, în litera și spiritul legii, conform prerogativelor legale ce revin prefectului”.

Prioritățile sale ca prefect sunt strâns legate de vremea rece și de problemele pe care le poate ridica aceasta, concomitent cu demararea controalelor la nivelul primăriilor din județ.

„Începând de săptămâna viitoare, voi verifica modul de pregătire a primăriilor şi a celorlalte instituţii implicate pentru asigurarea securităţii transportului pe timpul iernii, stocurile de combustibil, de antiderapant. Intenţionez să verific şi adăposturile pe care le avem pentru oamenii străzii şi cei care au nevoie de sprijin în perioada rece. Avem şi o perioadă încărcată în pregătirea registrelor agricole, în perspectiva recensământului agricol care va începe anul viitor. Pentru aceasta avem o serie de controale la nivelul primăriilor. În plus, ne preocupă liniştea cetăţenilor pentru sărbători”, a mai spus Florența Albu.

2 2