Florin Bogdea nu se lasă: directorul Transal Urbis Caransebeş va fi schimbat!

BOGDEA PE SE DE

Luni, 11 martie, la sediul Organizaţiei PSD Caransebeş a avut loc o conferinţă de presă organizată de cei trei social-democraţi în Consiliul de Administraţie al SC Transal Urbis SRL: Florin Bogdea, Valentin Dascălu şi Ion Bădeţ. Subiectul conferinţei l-a reprezentat schimbările pe care social-democraţii vor să le facă la vârful societăţii de salubrizare.

Întrucât raportul de forţe în CA al Transal Urbis s-a schimbat în favoarea PSD şi în detrimentul PNL, a fost luată decizia ca directorul liberal Ovidiu Chimigeriu să fie înlocuit în funcţie de Mihai Minea, şi el membru PNL. Până la limpezirea situaţie, dat fiind faptul că directorul actual se află în concediu medical, Minea va ocupa funcţia de director adjunct. Totodată, directorul economic, Ionela Călţun, va fi trecută ca simplă contabilă, iar postul de contabil-şef urmează să fie scos la concurs.

Florin Bogdea, care este şi consilier local, a subliniat faptul că la Transal Urbis sunt o serie de probleme, între care a amintit o datorie către Green Ecobauer – firmă aflată în insolvenţă – de 580.000 de lei, la care se adaugă o redevenţă de 38.000 de lei, contractele încheiate cu deponeul de gunoi, toate explicând un management defectuos.

„Atunci când se va putea, îi vom cere explicaţii şi clarificări lui Ovidiu Chimigeriu şi dacă va vorbi la fel cum vorbeşte astăzi în presă, îi vom cere demisia. Noi, PSD-ul, ne asumăm responsabilitatea pentru redresarea Transal Urbis, iar dacă până în toamnă vom reuşi să reducem tariful la gunoi cu 10-15%, o vom considera o realizare importantă“, a mărturisit Florin Bogdea.

3 1