Formația „Intermezzo” lansează online un CD aniversar cu muzică tradițională germană din Banatul Montan

PROGRAMM MARZ 2021 INTERMEZZO LOGO

Formația muzicală „Intermezzo”, activă sub tutela Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, împlinește anul acesta cinci ani de activitate. Cu această ocazie, astăzi, în mediul online, de la ora 17, va avea loc o lansare de compact-disc cu muzică tradițională germană din Banatul Montan, „Salutări din Banatul Montan / Gruss aus dem Banater Bergland, Nr. 4”

„Intermezzo” apărut în public pentru prima oară sub acest nume, la Reșița, în 20 ianuarie 2016. De atunci până în prezent, „Intermezzo” a participat la aproape toate manifestările importante ale etniei germane din Banatul Montan, fiind totodată invitată și în Austria și Ungaria. În perioada 20 ianuarie 2016 – 1 martie 2021 a apărut de 162 de ori în cadrul unor manifestări în 19 localități din țară și peste hotare.

Dintre realizările formației până în prezent se pot enumera cele două imprimări: în anul 2018 imprimă alături de corul „Franz Stürmer” un CD de muzică tradițională germană din Banatul Montan, sub genericul „Salutări din Banatul Montan / Gruss aus dem Banater Bergland, Nr. 3”, iar în anul 2020 apare, sub aceeași denumire, volumul 4, de data aceasta cu înregistrări interpretate doar de „Intermezzo”.

Componenții formației au fost de-a lungul celor 5 ani de activitate până în prezent: Lucian Duca (coordonatorul formației) / chitară, Marianne Chirilovici / voce, pr. János Várga / voce, Camelia Duca / voce, Walter Karl Fleck / orgă electronică precum și Corina & Harald Bouda / percuție și chitară. În prezent, Marianne Chirilovici și Lucian Duca încântă publicul iubitor de muzică bună, chiar dacă, din motive pandemice, nu atât de des cum și-ar dori-o atât publicul iubitor, cât și ei însăși.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + sixteen =