Fosta școală a satului Moniom – loc al bucuriei și al prieteniei pentru copii, tineri, voluntari și părinți

aniversare scoala moniom

Fosta școală a satului Moniom a devenit un loc al bucuriei și al prieteniei pentru copii, tineri, voluntari și părinți, de șapte ani având o activitate misionară și educațională de excepție, prin numeroasele activități pe care le-a organizat și găzduit. Activitățile, dar și investițiile derulate în fosta școală din Moniom, investiții care depășesc 80.000 euro, se desfășoară prin intermediul Asociației „Centrul de Tineret Moniom”, în parteneriat cu Parohia Moniom, dar și cu Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, bucurându-se de binecuvântarea și sprijinul al Preasfințitului Părinte Lucian – episcopul Caransebeșului, dar și al multor oameni de bine și instituții din Municipiul Reșița și nu numai.

În anul 2014, fosta cancelarie a școlii din Moniom devenea, în urma unor lucrări de renovare și a slujbei de binecuvântare, Centrul de Tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom. Începându-și activitatea modest, într-o încăpere mică, de sub 25 metri pătrați, cu peste 30 de copii entuziaști, dornici de a învăța și a socializa, centrul a devenit încet unul dintre cele mai importante centre educaționale dedicate copiilor, tinerilor și părinților, nu doar din municipiul Reșița, ci din întreg județul Caraș-Severin.

Printre numeroasele momente importante din viața centrului, se pot aminti următoarele: implementarea programului „Alege Școala” al Patriarhiei Române începând cu anul 2014, sfințirea de către Preasfințitul Lucian a sălii de festivități „Sabin Păuța” (1 iunie 2015), înființarea ATOR Banatul de Munte (18 iulie 2017), binecuvântarea întregului centru (interior și exterior) tot de către Părintele Episcop Lucian (28 mai 2018), demararea programului catehetic „Școala Sufletului” (1 martie 2019) și debutul programului „Creștem sănătos împreună” la salina centrului (8 februarie 2021). De asemenea, Centrul a găzduit în acești ani numeroase tabere, ateliere, conferințe, seminarii, activități cultural-artistice, programe de voluntariat, cursuri pentru părinți, tineri și copii, proiecte culturale și cu caracter comunitar, care au reunit beneficiari din întreg județul Caraș-Severin.

Părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Centrului, mărturisește că dintre toate aceste momente, pentru ei, cel mai important program ar fi Școala Sufletului, proiect catehetic demarat la 1 martie 2019. „Școala Sufletului este sera în care cresc frumos vlăstarele noastre, respectiv generația de copii de clasele primare și gimnaziale, care asigură continuitatea programelor noastre”, adaugă părintele Mihai Ciucur.

Anul acesta, momentul aniversar s-a derulat duminică, 28 februarie, în biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. La finalul Sfintei Liturghii, cei 35 de copii cu vârste între 6 și 14 ani de la Școala Sufletului au primit în dar tricourile personalizate care atestă apartenența lor la acest program. De asemenea, copiii au susținut o cateheză tematică referitoare la Pilda fiului risipitor, așa cum au înțeles-o ei la activitatea derulată cu o zi înainte la Centru.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a oficiat o slujbă de mulțumire pentru binefacerile primite în toți acești ani, s-a cântat tradiționalul ”La mulți ani”, iar toți cei prezenți au participat la o agapă organizată la Centru, cu respectarea restricțiilor sanitare aflate în vigoare.

Părintele Mihai Ciucur mărturisește că, pentru Centru, ultimul an a reprezentat, în ciuda tuturor dificultăților, un an foarte bun, în care multe familii cu copii s-au alăturat comunității, în prezent aceasta fiind constituită din peste 100 de copii, tineri și părinți, la care se adaugă credincioșii din sat, cărora părintele dorește să le mulțumească pentru sprijin.

aniversare scoala moniom 2
aniversare scoala moniom 3
4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 16 =