Funcționar al statului trimis în judecată pentru înșelăciune!

MAGISTRAT

Răzvan Mihăilescu, şef Serviciu Măsuri Specifice din cadrul APIA Caraş-Severin, a fost trimis în judecată  prin rechizitoriul  nr. 426/P/2019/23.10.2019 a Parchetului de pe  lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de înşelăciune.

Potrivit procurorilor, Mihăilescu, „În calitate de şef serviciu în cadrul A.P.I.A. Caraş-Severin,  în perioada mai-iunie 2018, prin prezentarea ca adevărată a faptei mincinoase că ar fi rezolvat la «Bucureşti» transferul la APIA Caraş-Severin a persoanei vătămate G.G., a obţinut pentru sine un folos injust în cuantum de 1.000 euro, în două tranşe, pricinuind celei din urmă o pagubă echivalentă“.

Reamintim că Mihăilescu a fost săltat, de la serviciu, în 25 iunie 2018, de către ofițerii DGA, iar a doua zi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul  Caraş-Severin au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Mihăilescu răspunde în cadrul APIA Caraş-Severin de acordarea subvenţiilor la programele „Cornul şi laptele”, „Bunăstarea animalelor”, „motorină” „Gestionarea registrului genealogic al raţelor”. El este fiul primarului din Bolvaşniţa, Petru Mihăilescu, iar ca fapt divers, familia sa are afaceri în turismul cărăşean, deţinând, între altele hotelul Turist, de la Şură.

Rechizitoriul a fost avizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, care face precizarea că: „urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie“.