Garda de Mediu atrage atenţia asupra arderilor necontrolate!
Având în vedere numeroasele arderi de deşeuri şi vegetaţie, apărute în ultima perioadă, ca urmare a lucrărilor agricole de primăvară, precum şi abandonării de cantităţi însemnate de deşeuri amestecate, Garda de Mediu Caraş-Severin anunţă administraţiile locale că au obligația de a lua toate măsurile de prevenire şi supraveghere, în vederea stopării acestui fenomen.
„Din acest motiv, vă amintim faptul că arderea miriştilor şi a vegetației uscate se poate face doar în situaţii speciale, cu acordul Agenţiei pentru Protecţia mediului şi cu informarea în prealabil a Serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, dacă pe acel teren a fost identificată o boală, confirmată de Direcţia Fitosanitară, conform OUG 195/2005, art. 94, alin. 1, lit. n. De asemenea, pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, trebuie luate toate măsurile pentru a se evita degradarea mediului natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel, conform OUG 195/2005, art. 70, lit. h”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale au mai au şi alte atribuţii și răspunderi, respectiv de a asigura, prin Serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice, precum şi de a supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile, conform OUG 195/2005, art. 90, lit. f şi lit. h.
„Conform Legii Nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, art. 59, alin. (1), lit. e, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure şi să răspundă pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, de pe întreg teritoriul administrativ al localităţii. Eliminarea deşeurilor, inclusiv prin ardere, precum şi abandonarea deşeurilor sunt strict interzise, conform Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, art. 19, pct. 3 şi 4. Vă atragem atenţia că administraţiile publice locale şi personalul împuternicit al acestora au competenţe de a constata şi aplica sancţiuni pentru faptele care contravin prevederilor OUG 195/2005 şi Legii 211/2011.
Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţii, conform prevederilor Legii Nr. 211/2011, art. 61, alin. 1, lit. c, şi OUG 195/2005, art. 96, alin. 3, pct. 4 şi pct. 9”, se mai arată în comunicat.