Garda Forestieră și Poliția, în control la depozitele de lemne!

MARGA LEMNE

În urma unor controale efectuate de polițiști împreună cu jandarmi și specialiști silvici, la 3 depozite de material lemnos din zona Oțelu Roșu și Anina-Oravița, în zilele de 20 și 22 ianuarie a.c., pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale totale de 16.000 de lei și s-a confiscat peste 163 metri cubi de material lemnos, în valoare de 31.400 de lei. 

Astfel, în baza unor acțiuni comune, polițiști din cadrul Compartimentului Combaterea Delictelor Silvice și Secțiilor de Poliție Rurală 1, 2 și 8, împreună cu jandarmi și specialiști de la Garda Forestieră Județeană au efectuat trei controale la depozite de material lemnos, ocazie cu care au constatat următoarele:

O societate comercială de pe raza comunei Marga a fost sancționată contravențional cu amendă de 6.000 de lei și confiscarea materialului lemnos, după  ce în depozitul acesteia a fost găsită cantitatea de 21,64 metri cubi, lemn rotund, specia fag, fără documente de proveniență legală.

În depozitul unei alte societăți din aceeași localitate nu a fost găsită cantitatea de peste 95 metri cubi de material lemnos de diferite specii, care ar fi fost expediată fără documente care să ateste proveniența legală. Și în acest caz a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei și măsura complementară a confiscării valorice a lemnului în valoare de peste 19.500 de lei.

1 2