Gata cu sloganul „Dă muzica mai tare“. Noul act administrativ sancţionează aspru petrecăreţii

LEGITIMARE

După intrarea în vigoare a modificărilor din legea care interzice convorbirile telefonice de către şoferii aflaţi la volan şi sancţionează aspru încălcarea acestor prevederi, iată că o lege promulgată de curând de preşedinte Klaus Iohannis, publicată în Monitorul Oficial, conferă atribuţii şi mai mari poliţiştilor.

Persoanele care refuză să se legitimeze ori să se prezinte la sediul poliţiei vor fi amendate cu sume cuprinse între 500 şi 1.500 de lei, faţă de maxim 500 de lei cât se prevedea până acum. Legea stabileşte şi situaţiile în care o persoană este legitimată: încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta; descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;

Şi petrecăreţii care tulbura liniștea locuitorilor, „în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban” sunt aspru sancţionaţi, amenda fiind cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei. Mai mult, în cazul în care aceştia nu se potolesc, iar poliţiştii le mai aplică o sancţiune în termen de 24 de ore, pentru aceeaşi faptă, riscă o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

1 2