Gaze naturale în tot Caraș-Severinul: vor fi realizate noi sisteme de distribuție

distributie-gaze

O veste bună pentru județul Caraș-Severin vine printr-un comunicat de presă de la secretarul de stat PNL Daniel Surdu: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), împreună cu operatorii naționali de distribuție a gazelor naturale, demarează un proiect ambițios de modernizare a rețelelor de gaz din România, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.

După cum se arată în comunicat, programul are ca scop „consolidarea infrastructurii critice și îmbunătățirea standardelor de siguranță și eficiență în distribuția gazelor naturale la nivel național. Programul prevede reabilitarea și extinderea rețelelor de gaz existente, înlocuirea conductelor vechi și adaptarea sistemelor la noile cerințe tehnologice și de mediu.”

În comunicat se mai arată că fondurile au fost alocate „pe baza datelor demografice, în pofida insistențelor repetate ale reprezentanților PSD din Caraș-Severin de a distribui resursele pe baze politice.”

Sumele pentru proiectele care vizează înființarea de sisteme noi de distribuire a gazelor naturale în județul Caraș-Severin se ridică la un total de 225.280.305,99 lei, declară Daniel Surdu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Sumele alocate proiectelor au fost distribuite pe aglomerări de localități, astfel:

– REȘIȚA extinderea rețelei de gaze naturale și branșamente în cartierele Moniom, Doman, Secu și Cuptoare – suma de 7.000.000 lei;

– CARANSEBEȘ extinderea sistemului de distribuție gaze naturale în satul Jupa – suma de 6.728.305,99 lei;

– Asocierea ADI ANINA, care cuprinde localitățile Anina, Carașova, Ciudanovița, Goruia, Lupac, Târnova și Oravița – suma de 31.884.000,00 lei;

– Comuna BĂUȚAR – suma de 7.000.000,00 lei;

– Comuna BREBU care cuprinde localitățile Brebu, Valeadeni și Apadia – suma de 10.000.000,00 lei;

– Asocierea BUCOȘNIȚA, care cuprinde localitățile Bucoșnița, Buchin, Bolvașnița și Brebu Nou – suma de 31.884.000,00 lei;

– Asocierea CORNEA care cuprinde comunele Cornea și Domașnea – suma de 7.000.000,00 lei;

– Asocierea ADI EZERIȘ, care cuprinde comunele Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare – suma de 16.000.000,00 lei;

– Asocierea FOROTIC care cuprinde comunele Forotic și Doclin – suma de 10.000.000,00 lei;

– Asocierea MEHADIA, care cuprinde localitățile Mehadia, Băile Herculane, Topleț – suma de 31.884.000,00 lei;

– Asocierea OCNA DE FIER, care cuprinde comunele Ocna de Fier și Dognecea – suma de 7.000.000,00 lei;

– Asocierea ADI MOLDOVA NOUĂ – ORAVIȚA, care cuprinde localitățîle Moldova Nouă, Oravița, Ramna, Vermeș, Berzovia,Măureni, Gradinari, Ticvaniu Mare, Racașdia, Vrani, Vărădia, Berliște, Ciuchici, Naidăș, Socol, Pojejena, Coronini, Sichevița, Berzasca – suma de 15.000.000 lei;

– Asocierea SLATINA-TIMIȘ, care cuprinde comunele Slatina Timiș, Armeniș – suma de 16.000.000,00 lei;

– Comuna TEREGOVA – suma de 16.000.000,00 lei;

– Comuna TURNU RUIENI – suma de 7.000.000 lei;

– Comuna VĂLIUG – suma de 5.000.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 2 =