GEC NERA acuză Romsilva că ascunde gunoiul sub preș

75513361 555436855242152 6761229816210391040 n

În data de 15 noiembrie, Romsilva a organizat o întâlnire la Sasca Montană cu reprezentanți ai UNESCO și IUCN pe tema implementării la nivelul sitului Cheile Nerei – Beușnița a strategiei UNESCO de conservare a pădurilor seculare de fag. Între participanți s-au aflat și cei al Grupului Ecologic Nera, din Oravița.

Conform invitației, scopul întâlnirii ar fi trebuit să fie obținerea de către factorii interesați a unor puncte de vedere din partea reprezentanților UNESCO/IUCN cu privire la unele cazuri concrete de agresiuni impotriva pădurilor seculare de fag din sit, avându-se în vedere că la nivel global cele două organizații supervizează strategia de constituire a siturilor UNESCO de conservare a acestui tip de păduri.

„Aceste cazuri de agresiune au fost aduse în ultimul an la cunoștința celor două organizații de către petenți din Romania iar punctul de vedere al experților UNESCO și IUCN ar fi fost interesant de știut avându-se în vedere că Romsilva nu a recunoscut niciodată că aceste fapte sunt contrare strategiei UNESCO de conservarea iar în invitația de participare la întâlnire era precizat faptul că cu o zi înainte expeții au efectuat o vizită în sit destinată identificării agresiunilor împotriva patrimoniului UNESCO. Acesta a fost și motivul pentru care la întâlnire au participat mulți factori locali interesați, numai că discuțiile au fost orientate de către reprezentanții ROMSILVA și Ministerului Mediului, prezenți și ei la întâlnire, spre generalități despre implementarea în România a strategiei UNESCO de conservare a pădurilor seculare de fag, generalități care se găsesc din abundență și pe Internet“, se arată într-un comunicat de presă al ONG-ului din Oravița.

Cei de la GEC Nera mai spun că informația furnizată de către expertul UNESCO participant la întâlnire a fost aceea că ei au știut că la Sasca Română se va discuta în general despre aplicarea strategiei iar punctele vedere privind cazurile de concrete de agresiune împotriva patrimoniului UNESCO din sit vor fi incluse într-un raport care va fi pus ulterior la dispoziția celor interesați. „Altfel spus, am avut parte de o altă păcăleală marca Romsilva“, se mai spune în comunicatul de presă.

1 2