GEC Nera: „ROMSILVA a primit mai puțin decât o mustrare verbală pentru funcționarea ilegală…“
Repreyentanții GEC Nera spun că „ROMSILVA a primit mai puțin decât o mustrare verbală pentru funcționarea ilegală…“ROMSILVA a primit mai puțin decât o mustrare verbală pentru funcționarea ilegală a PN Semenic – Cheile Carașului pe care îl administrează“.
Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizație nonguvernamentală comunitară, apolitică și nonprofit cu activitate în domeniul mediului și energiei a monitorizat începând cu ianuarie 2021 reacția autorităților din domeniul mediului din cadrul actualei guvernări la sesizările societății civile cu privire la funcționarea ilegală a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului administrat de RNP Romsilva.
„Parcul funcționează cel puțin de 5 ani fără un plan de management aprobat de Ministerul Mediului iar în aceste condiții camioane încărcate cu pădurile Semenicului coboară zilnic la vale și umplu de bani buzunarele celor interesați să mențină această stare. Și asta se întâmplă în timp ce în o parte a Europei pădurile ard datorită schimbărilor climatice la nivel global produse de intervenții necugetate ale celor interesați să câștige cât mai mulți bani și în același timp încurajate de slaba reacție a autorităților. Lipsa unui plan de managment pentru Parcului Național Semenic – Cheile Carașului a fost susținută de ”lumea subterană” a tuturor guvernărilor care a făcut loby pe lângă guvernanți pentru blocarea apariției unui astfel de act normativ oficial cu putere de lege“, au mai transmis cei de la GEC Nera.
Mai mult decât atât reprezantanții grupuil cer Ministerului Mediului și autorităților din subordine urgentarea promovării și aprobării planului de management al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.