Gheaţă la picioarele Generalului Dragalina
În ultima şedinţă, consilierii locali caransebeşeni au aprobat regulamentul de funcţionare a patinoarului care va fi instalat în Parcul „Gen. Ioan Dragalina”. Acesta va fi inaugurat în data de 6 decembrie şi va rămâne deschis timp de două luni.
Patinoarul mobil artificial are o suprafaţă de 600 de metri pătraţi (20×30 m). Luminiţa Verdeş, şef birou în cadrul Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, care se ocupă şi de buna funcţionare a acestui patinoar, a spus că, din 2006, tarifele pentru utilizare şi pentru închirierea patinelor nu s-au modificat. Durata unei reprezentaţii va fi de 60 de minute, iar accesul pe gheaţă se face la aceleaşi preţuri ca şi în anii trecuţi, respectiv 5 lei biletul pentru o oră, şi tot 5 lei închirierea unei perechi de patine, aceasta putându-se face doar în baza unui act de identitate. În cazul în care grupuri organizate de copii, însoţite de cadre didactice, solicită, în scris, accesul pe gheaţă în mod gratuit, aceasta se va face numai cu acordul Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, vizat de primarul municipiului, în fiecare zi între orele 10.30-11.30 şi 12-13.
Programul după care va funcționa patinoarul este în intervalul orar 10.30-11.30, 12-13, 16-17, 17.30-18.30, 19-20, 20.30-21.30, între orele 13 şi 16 fiind pauză, pentru respectarea liniștii locuitorilor din zona parcului şi pentru a putea fi refăcută suprafaţa de gheaţă.
Patinoarul va fi deschis până în data de 9 februarie 2020.