Gimnaștii reșițeni au confirmat: 13 medalii la campionatul național de juniori

CN 5

Timp de două zile, Reșița a fost din nou capitala gimnasticii juvenile din România. Peste 60 de sportivi de la 12 cluburi din țară s-au întrecut pentru cucerirea titlurilor naționale, ca un prim pas spre marea performanță.

Dincolo de competiția în sine, la Reșița s-au reunit foștii mari campionai europeni, mondiali și olimpici, precum Marius Urzică, Marian Drăgulescu, încă în activitate, Ioan Suciu, Alin Jivan și Daniel Popescu, în prezent antrenori ori arbitri. Lângă ei, „papa“ Dan Grecu, coordonatorul lotului național de gimnastică juniori ce se pregătește la Reșița.

La această competiție importantă, CSS Reșița a obținut numai puțin de 13 medalii, după cum urmează: la Junior III, nivel II, Robert Aioanei s-a clasat pe locul I la individual compus, cal, paralele și bară și pe locul III la sol, iar Alexandru Puiu a obținut locul II la inele.

La Juniori II, nivel III, Felix Simion, care se pregătește cu lotul național de juniori, s-a situat pe poziția a III-a la individual compus – locul I revenindu-i lui Marcu Norbert de la CSS Lugoj, și el component al lotului național de juniori, locul I la sol, locul II la inele, și locul III la cal, sărituri și paralele și Richard Drăgulescu, fiul lui Marian Drăgulescu, locul III la sol.

Despre aceste campionate naționale, Dan Grecu ne-a mărturisit: „Dacă e să mă refer la lotul nostru de aici, de la Reșița, trebuie spus că am introdus elemente noi în exerciții, ceea ce este foarte important. Din acest punct de vedere reprezintă un progres și consider că a fost mai bine decât anul trecut. La nivelul II nu mi-au sărit în ochi decât doi sportivi, care sunt la lotul mare. Și nu e în regulă că cei doi juniori i-au bătut pe cei din lotul mare, dar se mai poate lucra cu cei de la lotul mare și cu ai noștri, cei doi frați, dar care, deocamdată, au alte obiective, anul viitor vor avea loc campionatele europene de juniori.

Referitor la ceilalți gimnaști din țară mai vedem pentru că în 11 noiembrie vom avea aici o tabără comună cu antrenori din țară și sportivii lor și să vedem ce se mai poate face“.

La reușita acestui campionat național, organizat de Federaţia Română de Gimnastică și Ministerul Tineretului şi Sportului ,și-au adus aportul și Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Reşiţa, CSS Reșita și CSM Reşiţa.

4 1