Greu, dar meritat: 2-1 cu Gloria Buzău într-un meci în care galeria şi-a certat favoriţii

CU BUZAU 2 1 16 OCT

Fotbaliştii reşiţeni au spălat miercuri după-amiază ruşinea meciului pierdut cu două etape în urmă, pe teren propriu, 1-7 cu Viitorul Târgu Jiu. Într-un meci contând pentru etapa a 12-a din Liga a II-a la Fotbal, CSM Reşiţa a învins acasă pe SCM Gloria Buzău, echipă  clasată pe locul IV înaintea acestui meci şi care, potrivit antrenorului său, Ilie Stan a venit la Reşiţa să câştige.

Rossonerii au început timorat meciul, sub povara acelui rezultat neaşteptat prin proporţiile lui. Galeria condusă de Marcel Guşcă a dat tonul la scandări şi la încurajări după vreo 15 minute de tăcere, timp în care buzoienii au pus stăpânire pe joc, şutând şi în bară prin Tucaliuc, Valentin Alexandru a driblat ca în curtea şcolii, dar a şutat pe lângă poarta gazdelor, iar şutul căpitanului celor din Buzău, Valentin Alexandru, a nimerit blocajul apărătorilor.

Reşiţenii au reacţionat timid, fiind masaţi în propria jumătate de teren de o echipă ce părea că va câştiga lejer meciul. Încet-încet, elevii lui Leo Doană au început să se dezmeticească şi şutul lui Vădrariu a şters un adversar, dar şi transversala lui Balauru. Avea să fie faza care anunţa deschiderea scorului, pentru că în secundele ce au urmat la un corner executat de pe partea dreaptă a atacului. Era min 28 şi Cristian Danci a reluat imparabil, sub transversală, cu un şut din 15 metri.

Au urmat câteva minute bune ale gaazdelor cu un şut expediat de Poiană şi respins de portarul Balauru. Oaspeţii au reacţionat şi ei şi au ratat în două rânduri prin Valentin Alexandru.

Oaspeţii au început bine şi partea a doua a meciului, obligându-i pe reşiţeni să se apere cu toate liniile. Ca o consecinţă a acestui fapt, în min. 59 a venit şi egalarea. Valentin Munteanu a bătut o lovitură liberă de la 18 metri, pe jos, prin zid şi mingea s-a dus în colţul stâng al porţii apărată de Zimmermann.

Doană face două schimbări fericite, introducând pe Velici şi Breşneni, acesta revenind după o lungă accidentare, în locul lui Săulescu şi Ene Daniel, iar pe final, şi pe Coman. În prelungiri, mingea bătută din corner de Vădrariu a fost reluată cu capul în gol de Coman.

O victorie muncită după o partidă care a avut de toate, mai puţin spectatori în tribună. Din păcate, galeria condusă de Marcel Guşcă l-a taxat cu huiduieli pe Danci care, după ce a înscris primul gol, a dus mâinile la urechi, gest considerat ofensator, în timp ce puţinii spectatori de la tribuna a I-a l-au aplaudat pe mijlocaşul reşiţean care ieri a jucat împotriva unei echipe la care a evoluat în trecut.

CSM Reşiţa: Zimmermann – Lorenzo Acka, Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Săulescu, Cristea, Danci, Poiană – Dat, Ene Daniel.

Au mai jucat: Velici, Breşneni, Coman.

SCM Buzău: Balauru – Nedelea, Ghingă, M. Ioniţă, Candrea – Cătană, Tucaliuc, Huiban, Valentin Alexandru – Dumitru Munteanu.

5 1