Grup infracţional specializat în distribuirea de droguri, descoperit pe Clisura Dunării

droguri

În această dimineață, au fost efectuate 21 de percheziții domiciliare la persoane din județele Timiș și Caraș-Severin bănuite de trafic de droguri de risc, deținere droguri pentru consum propriu și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe cu efect psihoactiv. Perchezițiile au fost efectuate de către polițiști de combatere a criminalității organizate din Caraș-Severin și Timiș, procurori D.I.I.C.O.T-B.T. Caraș-Severin și polițiști de frontieră ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin.

Conform cercetărilor, în orașul Moldova Nouă și în câteva localități de pe Clisura Dunării, începând cu anul 2018, a acționat un grup infracțional specializat pe distribuția de droguri de risc și substanțe psihoactive. Drogurile și substanțele cu efect psihoactiv erau procurate din Timișoara, fiind pe urmă revândute cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei.

Conform acelorași cercetări, drogurile au fost distribuite chiar și în licee, implicați în rețeaua infracțională fiind și minori.

La fața locului au fost descoperite droguri de mare risc și au fost confiscate droguri sub formă de fragmente vegetale mărunțite, împachetate în folii de aluminiu sau păstrate în pungi și borcane, ţigarete confecționate artizanal, tulpini și muguri de plante uscate, obiecte folosite la prepararea și cântărirea drogurilor, telefoane mobile și aproximativ 36.000 de ţigarete de contrabandă.

Au fost emise mandate de aducere pe numele a 23 de persoane, urmând ca cei în cauză să fie conduși la sediul D.I.I.C.O.T.-B.T. Caraș-Severin în cursul acestei zile.

Acțiunile au beneficiat de suportul tehnic și de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

La activitățile de astăzi participă polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din Caraș-Severin și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =