Grupul Renew Europe solicită producătorilor de vaccinuri să-şi onoreze promisiunile
Daniel Toma, copreședine al USR PLUS Caraș-Severin, salută anunțul făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind propunerea de punere în aplicare a unui mecanism de transparență a exporturilor de vaccinuri, pentru a asigura respectarea angajamentelor asumate în fața Uniunii Europene.
Toma informează că Grupul Renew Europe va iniția o audiere publică în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European (ENVI) cu reprezentanți ai producătorilor de vaccinsuri. Daniel Toma adaugă că, potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, până la data de 26 ianuarie, s-au vaccinat 447.044 persoane cu 1 doză și 40.667 persoane cu 2 doze.
Conform lui Toma, Centrul Regional de Distribuție Timișoara, responsabil cu aprovizionarea județelor Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, ar fi primit astăzi 24.570 doze, pe lângă cele 7.020 sosite ieri.
„Din păcate, Centrul de Vaccinare din Reșița încă nu funcționează la parametrii optimi, iar programările telefonice nu sunt eficiente. Așteptăm lămuriri din partea STS cu privire la faptul că nici în acest moment centrul nu apare pe platforma electronică de programare”, a adăugat copreședintele USR PLUS Caraș-Severin, Daniel Toma.