Guano

Mario Balint

Am mai multe subiecte. Așa că, am să le adun în „grămăjoare” și le voi contabiliza, să nu treacă neobservate.

Am să încep cu cel mai aproape de noi. Ministrul justiției, liberala Alina Gorghiu, a luat pulsul magistraturii din Caraș-Severin. A găsit ce era de așteptat: jale! O lipsă acută de personal, oameni detașați de la alte instanțe, care fac naveta în Caraș-Severin, ca ca la firmele de automotive. Consecințele sînt cele pe care justițiabilii le resimt din plin: tărăgănarea anchetelor, procese lungi, uneori judecate „pe picior”. De plecare spre casă! Dar cred că Doamna știa deja. Caraș-Severinul nu face excepție, deși o cunoscută magistrată, mai medaliată „pe ramură” decît o grasă de Cotnari, atunci cînd nu e în vacanță asiatică cu „dosarul”, sau cînd nu se preocupă de „umectare”, e obsedată de grupuri infracționale organizate în culori. Doamna ministru se jură că nu, deși dacă ascultăm împreună declarația „literală” de la conferința de presă, rezultă altceva… Mă rog!

Să trecem la subiectul săptămînii, despre care, sînt gata să fac pariu cu voi, presa de casă va mai scrie o „peroadă” după care amnezia se va instala la locul ei. Nenorocirile din azilurile de bătrîni din România ne dezvăluie așa cum sîntem: un popor luat prizonier de prea multe grupuri de nenorociți, care n-au trecut prin România educată! Fără nici cea mai mică empatie, fără sentimente, dar cu resentimente, fără milă, dar cu o ură neîmpăcată împotriva a tot ce înseamnă legăturile noastre cu trecutul. Fie că vorbim de seniorii acestei țări, sau de economia românească, sentimentul de distrugere necontrolată a trecutului este omniprezent. Altfel nu-mi explic cum crucile din Cimitirul Eroilor din Valea Uzului au fost scoase de pe mormintele ostașilor români din Primul Război, printr-o hotărîre a unei instanțe. Propun magistraților care au dat verdictul să dispună și scoaterea din morminte, nivelarea celor 8.000 de mp. Și construirea unui cartier rezidențial. Ca să fie în concordanță cu acțiunile nenorociților care au gestionat ultimii ani de viață din azilurile groazei! Se pune? E o propunere antinațională? Veți analiza în viitorul centru de instruire profesională de la Constructorul, pe care primarul Reșiței l-a promis ministrului silfid al justiției române!

Și pentru că veni vorba… În Țările „de jos”, acolo unde un partid declarat „al pedofililor” a cîștigat cîteva mandate în alegerile locale trecute, un bărbat silfid – urîtă creatură de ambe sexe! – a cîștigat titlul de Miss Olanda! Asta îmi amintește de un banc: Bade, voi în Ardeal la ce vă uitați prima dată la o femeie? – Apăi, dragu baciului, noi prima dată la o femeie ne uităm să nu fie bărbat! QED

Mai spre nord, Suedia a aflat că adrenalina are culoarea maro pînă cînd Sultanul Erdogan și-a dat acordul să intre în NATO. Foarte teatral și extrem de politicos, liderul de la Ankara a acceptat acest fapt după ce s-a împotrivit luni de zile și i-a ținut în șah pe blonzi. Sigur, după negocieri la sînge, din care Turcia a avut numai de cîștigat, amintindu-le analfabeților funcțional că Turcia deține nu doar cheile Bosforului, ci și cheița de la cutia de valori a NATO! Și încă ceva: acceptul dat Suediei ne amintește că în politica externă (și internă!) nu există alianțe sau parteneri strategici, ci doar INTERESE!

Tot în Nord, în Nordul Baltic, la Vilnius, a avut loc summit-ul NATO. Un summit istoric, după cum titrau propagandiștii, amețiți de perspectiva invitării Ukrainei pe una dintre uși, în Alianță, deși semnale negative erau. Propagandiștii sperau într-o minune, sperau că Zîna Măseluță va lăsa invitația sub una dintre perne. N-a fost să fie! Merită să spunem lucrurilor pe nume, ca să știm unde sîntem și încotro ne îndreptăm. S-a demonstrat că – ÎNCĂ – liderii Alianței sînt, în marea lor majoritate, mai cerebrali decît gorniștii de serviciu/servicii! Acum, sînt furioși și muți! Zelensky e și el furios că aderarea Ukrainei la NATO va fi supusă unor condiții și va avea loc după încheierea războiului, ministrul de externe, Kuleba, e și el deranjat că nu sînt cunoscute aceste condiții. Kievul ar fi vrut să primească la summit-ul de la Vilnius o invitație clară de aderare la NATO fără un Membership Action Plan, așa cum a reieșit din multiplele declarații individuale rostogolite de propagandă, dar… nu e cazul. Deși nu au fost anunțate oficial condițiile ce vor fi puse Ukrainei pentru aderarea la NATO,  e vorba cu siguranță de chestiile clasice: stat de drept, drepturile omului, control civil asupra forțelor armate, lipsa unor conflicte cu vecinii… Și, mai ales, toți greii din NATO spun că aderarea Ukrainei va avea loc DUPĂ încheierea războiului cu Rusia, cu care Ukraina va trebui să stabilească niște relații, cel puțin înghețate. Totul în contul a 500 de milioane de euro anual, pe termen lung, pentru modernizarea armatei și alte nimicuri ce țin de corupție, grupuri mafiote, drepturile minorităților, bla-bla-uri din astea arogante! Aici, am o întrebare, în paranteză (cei ce cunosc Afghanistanul ar putea să vină cu completări): dacă ukrainenii nemulțumiți de experiența europeană și colaborarea cu Vestul vor întoarce armele împotriva propriilor sponsori? Cam ca Al-Qaida și talibanii? Închid paranteza (scuzați de formularea abruptă!). Pentru că, problema Ukrainei este că nu poate face față singură invaziei ruse, cu tot sprijinul acordat de statele occidentale pînă acum. Kievul are nevoie de o intervenție directă a forțelor NATO. De fapt asta este esența zbaterii grupului Zelensky! Protejarea spațiului aerian cu avioane NATO, planul de garanții NATO-Ukraina avansat de Kiev, aderarea rapidă și necondiționată la NATO – toate aceste cereri merg într-o singură direcție: un apel la intervenția directă a NATO în conflict! Din fericire, liderii NATO sînt mai cerebrali, încă, decît propagandiștii și pupincuriștii lor și încearcă să evite cu orice preț confruntarea directă cu Rusia, măcar la nivel declarativ. Este scenariul apocaliptic care nimeni nu vrea să își imagineze că s-ar putea produce în timpul vieții lui!

Sigur, astea sînt „grămăjoare” care pe noi nu ne afectează, în Banatul de Munte, într-una din cele mai frumoase dintre lumi. Noi așteptăm cu nerăbdare concertul Guano Apes de la Reșița. ATÎT!

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =