Hadrian Popescu: „L-am reales pe Viorel Mutu preşedinte, pentru că milităm pentru unificarea Dreptei!“

H.POPESCU

Premieră pentru Consiliul Local Reşiţa, unde aleşii urbei au propus ca unul dintre consilieri să fie pentru a doua oară, consecutiv, preşedinte de şedinţă în următoarele trei luni. Este vorba de Viorel Mutu, reprezentantul PMP în Consiliul local.

Propunerea a venit din partea liderului de grup al PNL, Hadrian Popescu, şi a avut darul să-şi surprindă colegii de consiliu, mai ales pe social-democraţi care au şi reacţionat prompt prin Mirel Sabo. Liderul PSD a întrebat dacă acest lucru este posibil, iar Valentin Lupşa, cel care l-a înlocuit pe secretarul Consiliului local, a căutat în lege, unde nu se spune nimic despre alegerea consecutivă a unui preşedinte de şedinţă.

În replică, Hadrian Popescu a spus că: „Noi l-am propus pe domnul Mutu atât pentru profesionalismul său, dar şi pentru că milităm pentru unificarea Dreptei, atât în Consiliul local, cât ţi în celelate structuri locale ori naţionale“.

Precizarea lui Popescu nu le-a căzut prea bine social-democraţilor, ştiu fiind faptul că PSD s-a bazat pe PMP în Consiliul Local Reşiţa.

3 1