Hai, treci odată în casă!

Victor Nafiru

Când deschizi ușa cuiva și îl poftești în casă cu zâmbetul pe față, înseamnă că respectivul este fie un apropiat, fie cineva drag pe care nu l-ai mai văzut de mult. Așa s-a întâmplat și la Convenția anuală Pro România, care a avut loc ieri. Mesajul lui Marcel Ciolacu, liderul PSD prezent la Convenție, către toți cei plecați din PSD la Pro România a fost unul cât se poate de direct: „Mă uit prin sală, văd colegi și îmi vin în minte cuvintele mamei mele: «Hai, treci odată acasă!»”. Dar nu înainte să spună despre Victor Ponta că a fost un prim-ministru bun, un „prim-ministru bun al PSD“. La fel de curtenitoare s-a dovedit și Gabriela Firea, și ea prezentă la Convenția Pro România.

În urmă cu jumătate an, astfel de amabilități erau de neimaginat. Interzise în cuvântările liderilor PSD. Pe atunci, Ponta și ai lui îi făceau opoziție  Vioricăi Dăncilă și unora care astăzi au rămas tot acolo, soldați credincioși ai unor vremuri în care Liviu Dragnea făcea de toate. Și ca în povestea cu „Dacă nu vine muntele la Mahomed, atunci merge Mahomed la munte“, Ciolacu și Firea au ales calea pe care au considerat-o corectă pentru a-l aduce pe Ponta înapoi în PSD. Nu neaparat pentru o fuziune imediată, până la alegerile din acest an, ci pentru una cu bătaie lungă, până în 2024. Cel puțin așa a lăsat Ponta să se înțeleagă, că 2024 este un termen rezonabil pentru o constructie politică de stânga solidă.

Dacă episodul de ieri a fost sau nu unul serios, vom avea ocazia să vedem chiar începând de astăzi, odată cu începerea audierii în comisiile parlamentare ale liberalilor propuși pentru a face parte din Guvernul Orban 2. Este de așteptat ca circul de la audierile anterioare să se repete  cu atât mai mult, cu cât nici chiar liberalii nu-și doresc să treacă guvernul pentru a forța în acest fel alegerile anticipate. Totodată, va fi interesant de văzut ce poziție va adopta Pro România în ceea ce unii analiști politici s-au grăbit să numească blatul între PSD și PNL. De la acest moment, poate începe sau nu reconstrucția politică a Stângii.   

3 1