Horia-Roman Patapievici vine la Reșița

patapievici

Al doilea eveniment din cadrul proiectului Reșița inspirațională îl are ca invitat pe fizicianul care s-a impus pe scena culturală românească prin eseurile şi analizele sale riguroase, erudite, de anvergură intelectuală enciclopedică, Horia-Roman Patapievici.

Evenimentul intitulat „Cum gândim lumea de azi? Europa și Creștinismul“, va avea loc vineri 20 octombrie, ora 18.00, în Aula Eftimie Murgu, Centrul Universitar UBB Reșița. Moderatorul întâlnirii publice este Daniel Funeriu, inițiatorul proiectului Reșița inspirațională. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„Răspunsul la întrebarea „Ce este Europa?” e important nu numai pentru că ea conține întrebarea „Ce suntem noi românii, ca europeni?”, cât mai ales pentru că răspunsul la amândouă trebuie să ne explice ce suntem în termenii civilizației căreia îi aparținem. Am să schițez o genealogie a ceea ce istoric vorbind se numește Europa, sugerând că ideea de Europa nu e epuizată de niciuna dintre culturile care o compun și nici de instituția (instituțiile) prin care azi e exprimată unitatea europeană, Uniunea Europeană. Europa este un tip de civilizație, exprimabil prin ceea ce Max Weber ar fi numit un Ideal-tip. Am să explic acest Ideal-tip și am să încerc să îl deduc din datele civilizației creștinismului latin, din ideea Creștinătății. Potrivit formulei lui Herodot, care spusese că Egiptul este un dar al Nilului, Europa poate fi privită, în termenii descrierii mele, ca un dar al creștinismului. Am să închei susținând că pentru identitatea europeană creștinismul este mai mult decât o religie, este o matrice a civilizației“, spune Horia-Roman Patapievici.

“Evenimentele Reșița inspirațională” este un proiect al Primăriei Municipiului Reșița implementat împreună cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC), în parteneriat cu Centrul Universitar UBB Reșița.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 7 =