Hoții de motorină au pus ochii pe utilajele firmei care lucrează la reabilitarea liniei de tramvai din Reșița

furt benzina motorina

binary comment

Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 22 de ani, din comuna Zăvoi, bănuit că în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, ar fi sustras 370 de litri de motorină din 2 utilaje parcate pe străzile Traian Lalescu și Libertății din Reșița, aparținând societății comerciale care execută lucrări de reabilitare a liniei de tramvai în municipiul Reșița.* 

„În urma efectuării cercetării la fața locului și a investigațiilor desfășurate, în scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat de 22 de ani, care, în cursul nopții, ar fi desfăcut capacele rezervoarelor și ar fi sustras combustibilul din interior folosind mai multe recipiente de plastic și metal, pe care le-ar fi încărcat într-un autoturism cu care s-ar fi deplasat. Întreaga cantitate de combustibil a fost recuperată și restituită persoanei vătămate“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În cursul zilei de astăzi bărbatul de 22 de ani urmează a fi prezentat procurorului pentru dispunerea de măsuri legale, în cauză fiind continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × four =