Hoții lacomi au ajuns în arestul poliției

magazin spart hoti

În cursul zilei de miercuri, 28 ianuarie, în jurul orei 15.30, doi bărbați de 30 și 48 de ani, ambii din județul Timiș, au fost suprinși de agenții de pază ai unui supermarket de pe raza municipiului Reșița după ce ar fi sustras din magazin mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Urmare a acestui fapt, agenții de pază au solicitată intervenția jandarmilor.

„Astfel, polițiștii au stabilit faptul că la data de 28 ianuarie, cei doi bărbați, unul din Remetea Mare și celălalt din Recaș, s-au deplasat cu un autoturism, posibil cu numere de înmatriculare false, din județul Timiș până în Reșița, iar după ce au parcat autoturismul în parcarea unui supermarket din cartierul Govândari, au intrat în magazin, iar de pe raft ar fi sustras trei sticle cu șampanie, fără a fi observați de agenții de pază, pe care le-ar fi dus în mașină. Apoi s-au întors în magazin de unde ar mai fi sustras alte cinci sticle de același fel, moment în care au fost surprinși de personalul magazinului“, a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei, în valoare de peste 2.100 de lei, a fost recuperat și restituit reprezentanților societății comerciale.

De asemenea, polițiștii au luat măsura ridicării și indisponibilizării, până la finalizarea cercetărilor, a autovehiculului folosit de cele două persoane.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de furt și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, față de cei doi bărbați fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

3 1