Hristos a înviat!
Aşteptat de fiecare creştin român. Transformat în ameninţarea Lăpuşneanului că de se va întoarce, pre mulţi va popi. Speranţa în viaţa veşnică sălăşluieşte în inima fiecărui român, alături de durerea nevolniciei propriei nepăsări. Cei ce nu trec mai departe de literalul biblic nu ştiu că, tradiţional, Dumnezeu îţi pregăteşte existenţa veşnică în cer, precum cea de pe pămînt, iar veşnicia fericită este promisă doar celor ce-şi îndeplinesc pe pămînt sarcinile, dincolo de starea vegetativă de popor vegetal şi contemplativ! Hristos a înviat!
În Estul Europei, pe care îl blamăm pentru neputinţa noastră de a fi Vestul Europei, sau măcar Europa de Mijloc promovată intens ca un concept – fals, artificial şi mult prea forţat, după părerea mea! – compensator, Hristosul fiecărui popor cu conştiinţă de sine a înviat de mult! Era o vreme cînd ne măsuram cu Polonia, deşi şi această comparaţie este forţată şi, deci, inutilă. Flancul Estic al NATO suna bine în gura propagandiştilor de la Bucureşti, prea ocupaţi să rostogolească vorbe şi concepte goale de conţinut, în loc să identifice locul real al ţării noastre în spaţiul estic. La fel ca Iraqul lui Saddam Hussein la finalul războiului cu Iranul, Polonia de astăzi, la sfîrşitul războiului din Ukraina, va ieşi ca principala forţă militară a Europei. Ritmul de achiziţie de armament american modern, dezvoltarea tehnologiilor proprii, construcţia de uzine de armament modern pe teritoriul polonez, dincolo de trauma istorică a dispariţiei ca stat în secolul trecut, dincolo de binefacerile abătute asupra polonezilor din partea “fratelui de la răsărit”, îţi ridică un semn de întrebare: pentru ce? Cui foloseşte? Ce are Polonia de gînd? Cum vor reacţiona inamicii potenţiali? Dar aliaţii?
Sigur, noi, românii, sîntem scutiţi de astfel de dileme existenţiale. Singurele noastre eforturi sînt despre cum să ascundem, să motivăm, să explicăm propria noastră neimplicare. Şi nu doar în războiul din Ukraina! De ce credeţi că am pus la dispoziţie teritoriul naţional pentru militarii străini? Pentru că noi sîntem experţi în explicaţii! Noi vorbim! Sigur, mai convocăm cîte un CSAT, din cînd în cînd, în care hotărîm să dăm nişte bani, extrem de mulţi, pe tancuri Abhrams – care nu se potrivesc cu potenţialul război – în care ne împing nişte nenorociţi aflaţi vremelnic la butoane, nişte F35, care zboară în România doar pe spaţiul de frînare, pentru că nu prea au loc… mă rog, ne plătim neputinţa pe principiul posmagilor moi, ilustraţi de Ion Creangă, fin observator al caracterului ţăranului român!
Sigur, noi, românii, nu sîntem mişcaţi nici măcar la informaţia, dublată de evidenţe, cum că există mai mult decît voinţa, există obligaţia ca Polonia să se unească cu Ukraina şi România cu Republica Moldova. Progresiştii trimit semnale. Poporul contemplativ nu le recepţionează! Polonezii sînt vii. Hristos pare că a înviat în fiecare dintre ei!
