Deşi, potrivit protocolului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul Afacerilor Interne, Lumina Sfântă ar fi trebuit să ajungă în parohii sâmbătă devreme, pentru ca voluntarii să o poată duce la case sau la asociaţiile de proprietari între orele 20 şi 21, maşina care a adus-o de la Aeroportul Timişoara a ajuns la Reşiţa cu doar o jumătate de ceas înainte de miezul nopţii. Astfel, voluntarii s-au grăbit să-şi aprindă lumânările şi să plece pe străduţe şi pe alei, pentru a o împărţi enoriaşilor.

Poate că această întârziere de câteva ore, sau poate disciplina de care, în mod neaşteptat pentru unii, au dat dovadă reşiţenii, au făcut ca, la acea oră, în afară de poliţişti şi jandarmi, pe stradă să nu fie nici ţipenie de om. Nici la ferestre lumea nu s-a înghesuit. Doar ici, colo, câte o femeie cu o candelă strânsă la piept sau vreun bătrân pe o bancă în faţa blocului, aşteptând vecinii să coboare şi să ia Lumină, aminteau că e, totuşi, Noaptea de Înviere.

Ca niciodată până acum, preoţii şi-au ţinut slujbele în bisericile goale sau pe esplanadele acestora, nu la lumina sutelor de lumânări, ci a câtorva becuri care nu reuşeau să umple nici golul, nici întunericul aduse de noul Coronavirus. Într-un final, spre cer a plecat şi cântarea „Hristos a Înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte călcând…”.

Aşa se şi simte. Hristos a Înviat în fiecare colţişor de clădire, pe fiecare centimetru de stradă pustie, în fiecare fir de iarbă şi în fiecare ramură de copac înflorită, sau pe fiecare pagină de Facebook care a luat locul ouălor ciocnite. Dar mai ales a Înviat în sufletele noastre, ale tuturor.