Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând!

1 1

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi din Banatul de Munte au mers în această noapte la biserică pentru a lua lumină din Lumina Sfântă şi pentru a se bucura de vestea adusă de preoţi la miezul nopţii, în sunetul clopotelor ce au spintecat liniştea nopţii: „Hristos a înviat!“ Într-un glas, cu bucurie şi speranţă, aceştia au răspuns: „Adevărat a înviat!“

Nici chiar vremea capricioasă din după-amiaza zilei de sâmbătă ori reprizele de ploaie de dinaintea şi din timpul slujbei de Înviere nu au avut darul să-i ţină pe oameni în case. Marea sărbătoare a creştinătăţii a fost onorată aşa cum cere tradiţia şi rânduielile bisericeşti.

Aşa au stat lucrurile şi la Biserica „Schimbarea la faţă“ din cartierul reşiţean Govândari. Peste 2.000 de credincioşi, tineri şi bătrâni, adolescenţi ori copii însoţiţi de părinţi şi bunici au făcut ca biserica să devină neîncăpătoare, la fel şi platoul din faţa lăcaşului de cult. Cu toţii au luat lumină din Lumina dăruită de preoţi după care, în pofida ploii, au pornit în obişnuita procesiune, de ocolire a Parcului Tricolorului, pe bulevard şi prin faţa spitalului judeţean.

Unii au plecat spre casele lor, ducând cu ei candela cu lumina, pentru a ciocni cu cei din familie ouă roşii, iar alţii au rămas la biserică pentru slujbă, aşa cum cer rânduielile bisericii.

5 1