Ia românească şi brâul bănăţean şi-au dat întâlnire în Piaţa Prefecturii din Reşiţa

4 1

Sub genericul „Timp şi contratimp în identitatea Banatului de Munte – presa cărăşeană promovează ia şi brâul bănăţean“, joi după-amiază, pe o căldură sufocantă, s-a desfăşurat la Reşiţa o nouă ediţie a unei manifestări artistice ce tinde să devină de tradiţie în spaţiul cultural al acestui colţ de ţară.

Chiar dacă participarea nu a fost la fel de numeroasă ca în anii trecuţi, publicul reşiţean a putut admira frumuseţea iei româneşti, talentul demonstrat de copiii dansatori din Moldova Nouă şi s-au prins în joc la tradiţionalul brâu.

Organizatorii – Metrasis, prin soţii Camelia şi Luci Duca, Primăria Municipiului Reşiţa, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Universitatea „Eftimie Murgu“ – au oferit diplome pentru cea mai frumoasă ie, pentru cel mai tânăr participant, fetiţa familiei Bianca şi Andrei Plujar, pentru cel mai în vârstă participant, C. Ibraş, diplome de excelenţă, diplome de merit, precum şi alte surprize.

Merită un cuvânt de apreciere şi colegii noştri Paula şi Vasile Neamţu, cei care au stat la baza iniţierii acestei manifestări culturale.

Din păcate, au lipsit personajele importante ale vieţii politico-administrative, lucru firesc din moment ce campania pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat de mai bine de două săptămâni.

1 2