Iarna nu se dă dusă de pe munte, jandarmii montani sunt încă la datorie

iarnă

Deși ar trebui să vină primăvara „cu alaiul ei de flori”, iarna nu vrea să plece, cel puțin nu în zonele montane. Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Muntele Mic au dat zilele acestea câte o mână de ajutor turiștilor care au rămas înzăpeziți pe platoul de pe Muntele Mic.

În acest context, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraș-Severin, transmite: „Deși suntem în anotimpul care face tranziția dintre iarnă și vară, încă recomandăm turiştilor: să aibă autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiţii de iarnă, să folosească drumurile deschise circulaţiei și nu în ultimul rând să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate. Turiştii aflaţi în dificultate pot apela numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani”.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 8 =