Iepurașul a venit mai devreme la zeci de familii din Caraș-Severin

ingeri pentru suflet

Voluntarii Asociației Umanitare „Îngeri pentru Suflet“ sunt în plină campanie dedicată persoanelor nevoiașe din Caraș-Severin. Timp de două săptămâni, pachete ce conțin alimente, jucării și chiar sume de bani au fost împărțite în mai multe localități din județ, printre care Cornuțel-Banat, Târnova, Păltiniș, Copăcele și Reșița.

Anul acesta, voluntarii i-au implicat și pe copii, tinerii fiind alături de părinții lor pe toată durata campaniei. Pe lângă faptul că au contribuit financiar și au donat din sumele adunate pentru jucăriile mult visate, copiii au ținut să transporte la destinație pachetele.

„Am întâlnit oameni și povești tulburătoare și asta ne motivează să mergem mai departe să DĂRUIM. Am împărțit 70 de pachete cu alimente și cu siguranță mai urmează. Vă mulțumesc tuturor celor care dăruiți alimente și bănuți, pentru că doar cu ajutorul vostru putem ajuta mai departe și mulțumesc copiilor care au cărat pachetele aproape la toate casele, chiar dacă au fost grele, dorința lor de a dărui a fost mai mare!“, a spus Ramona Crăc, din cadrul Asociației „Îngeri pentru Suflet“.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + 16 =