Ieșite la „produs“, șase „fetițe“ au dat nas în nas cu jandarmii din Caransebeș

prostituate1 765x383 1

Miercuri, 22 ianuarie, jandarmii Detașamentului 3, din Caransebeș, au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea fenomenului prostituției. Au fost vizate locurile în care prostituatele vin în căutare de clienți.

Cu acest prilej, au fost identificate șase femei, care, pentru a obține foloase materiale, încercau să atragă persoane în vederea practicării de raporturi sexuale. În conformitate cu atribuțiile conferite de legislație, cele șase tinere au fost sancționate, de jandarmi, cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare.

Potrivit Legii 61/1991, „atragerea de persoane, sub orice forma, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte se amendează cu 500 de lei până la 1.500 de lei“, se spune într-un comunicat al Jandarmeriei.

1 2