În 2021, Garda Forestieră Timișoara a aplicat amenzi de peste 1.800.000 de lei

garda forestiera

Pe parcursul anunui trecut, inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat mai multe verificări pe raza județelor Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate un număr de 630 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.881.000 lei și confiscarea unui volum total de 2571,189 mc material lemnos din care 1.066,727 mc fizic și 1.504,463 mc valoric însumând 322169,332 lei.

Mai mult decât atât, 27 de agenți economici au rămas fără atestare pentru activitatea de exploatare forestieră și au fost întocmite 66 de plângeri penale. „În anul 2021 Garda Forestieră a notificat primăriile și ocoale silvice, iar prin implicarea activă a personalului a fost preluata în pază suprafața de 6.290 hectare, reprezentând păduri private cu suprafețe mai mici de 30 ha, a căror proprietari nu se pot identifica sau pentru care proprietarul a decedat și nu s-a realizat dezbaterea succesorală. Amintim pe această cale despre faptul că deținătorii de fond forestier a căror proprietăți sunt mai mici sau egale cu 10 ha pentru care nu există obligativitatea întocmirii amenajamentului silvic pot recolta un volum de masă lemnoasă de până la 5mc/an/ha, după ce încheie contractul de servicii silvice cu ocolul silvic“, se arată în comunicatul emis de Garda Forestieră Timișoara.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − three =