În acest an, iluminatul festiv din Reşiţa va fi pus în funcțiune în data de 5 decembrie

resita noapte

Reprezentanţii administraţiei locale au anunţat faptul că luminile de sărbători se vor aprinde la Reşiţa, în data de 5 decembrie, moment precedat de un spectacol de lasere, organizat în premieră în orașul nostru.

„Este un concept de spectacol ce include jocuri de lasere pe ritm de muzică și proiecții luminoase de mari dimensiuni. Show-ul va începe la ora 17.30 și va avea o durată de 10 minute. Acest moment va fi urmat de aprinderea luminilor, după care reșițenii vor putea asista la un recital de colinde gospel, susținut de artistul Dean Bowman, alături de corul Visions of Dreams. Întreg programul va avea loc în Centrul Civic și va fi transmis LIVE pe pagina de social media a Primăriei Reșița. Pentru a completa iluminatul de sărbători, municipalitatea a achiziționat două sute de șiruri luminoase cu care vor fi împodobiți o parte dintre platanii de pe aleea de promenadă (Bd. Revoluția din Decembrie) și zece decorațiuni luminoase cu fixare transversală pentru zona Triaj”, au transmis cei din cadrul Primăriei Reşiţa.

De asemenea, atmosfera din Govândari va fi completată de patinoarul amplasat pe terenul de sport aflat în vecinătatea Bazinului Olimpic. Acesta se va deschide în data de 6 decembrie și va funcționa zilnic, între orele 12.00 și 21.00. De la ora 10:30 până la ora 11.30 patinoarul este rezervat pentru grupurile școlare organizate, care beneficiază de gratuitate.Tariful practicat este 15 lei/oră (include închirierea patinelor), cu excepția copiilor cu vârsta de până la 6 ani, pentru care intrarea este gratuită. Patinoarul va funcționa până la 15 februarie 2022.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 17 =