În Caraş-Severin, pe parcursul a 48 de ore, au ars aproximativ 30 de hectare de vegetaţie
Pompierii militari au intervenit zilele acestea pentru a stinge şase incendii de vegetaţie izbucnite în totalitatea cazurilor ca urmare a folosirii focului deschis în spaţii deschise.
Patru dintre acestea au avut loc Teregova, Mehadia (Plugova) şi Obreja, suprafețele afectate însumând aproximativ patru hectare.
„În raionul de intervenţie al Secţiei de Pompieri Moldova Nouă, pompierii militari au acționat pentru stingerea unui incendiu în zona localității Padina Matei, suprafața afectată în urma incendiului fiind de două hectare, iar Detașamentul de Pompieri Reșița a intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată, două pe raza municipiului Reșița, zona Govândari şi cartier Secu. Un al treilea incendiu a fost pe DN 58, după localitatea Soceni, suprafața afectată fiind de aproape 25 de hectare”, a precizat Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.