În Caraş-Severin s-a încheiat prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

elevi

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar spun că la nivelul județului au fost admiși în clasa pregătitoare, în cadrul primei etape de înscriere, un număr de 1.546 elevi. Pentru etapa a doua au rămas libere 583 de locuri, care au fost afișate la avizierul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.

„Cele 583 de locuri rămase libere vor fi soluționate în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, care se va desfășura în perioada 22-28 iulie 2020, etapă rezervată copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. În acest sens, unitățile de învățământ au fost informate în data de 21 iulie 2020 cu privire la Procedura operatională privind înscrierea copiilor în învățământul primar în etapa a doua, procedură care se regăsește pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, la secțiunea ,,Înscriere învățământ primar””, a precizat Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.

În data de 31 iulie 2020 se va afișa lista finală cu elevii înscriși în clasa pregătitoare la finalul etapei a doua. În perioada 1-4 septembrie 2020, Comisia județeană de înscriere în învățământul primar va soluționa oricare altă situație referitoare la înscrierea în învățământul primar, prioritar fiind interesul educațional al copilului.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =