În Caraș-Severin vor fi distribuite alte 12.625 de pachete prin programul POAD al Uniunii Europene

pachete

În perioada 9-12 mai 2022, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin, are loc distribuirea către unitățile administrativ-teritoriale din județ a pachetelor cu alimente aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, program al Uniunii Europene derulat de Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care este Autoritatea de Management.

Numărul de pachete distribuite la nivel de județ este de 12.625. Acestea conțin: făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pateu de ficat de porc, compot de fructe, beneficiarii fiind persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă.

Pachetele vor fi livrate beneficiarilor de primăria localităţii de domiciliu în termen de 45 de zile pentru persoanele care se încadrează în categoriile venit minim garantat și alocaţie pentru susţinerea familiei și, în continuare, în termen de 15 zile calendaristice, pentru celelalte categorii, conform prevederilor stabilite prin OUG nr.84/2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − fifteen =