În câteva ore, poliţiştii au dat cărăşenilor amenzi de aproape 65.000 de lei
Acţiunile echipajelor de ordine și siguranță publică pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, menținerea ordinii și liniștii publice continuă în Caraş-Severin. Astfel, în 7 mai, în doar câteva ore, s-au dat 185 de sancțiuni contravenționale în valoare de 64.745 de lei.
Echipajele au verificat în trafic și au legitimat peste 470 de autovehicule și tot atâtea persoane. Şase amenzi au fost date pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice, 15 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice şi 85 de sancțiuni contravenționale, participanților la trafic care nu au respectat normele rutiere.
Polițiștii cărășeni continuă să acționeze integrat împreună cu reprezentanții celorlalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență și pentru prevenirea și combaterea faptelor care contravin legii.