În curând, permise auto şi înmatriculări la Caransebeş

inmatriculari

În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Caransebeş, aleşii municipali au aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor spaţii situate în imobilul de pe Str. Nicolae Corneanu, nr. 12, Instituţiei Prefectului, în vederea desfăşurării activităţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin.

Mai exact, este vorba despre clădirea aflată în curtea interioară situată vizavi de Episcopia Caransebeşului, cu ieşire în Str. Vasile Alecsandri, acolo unde, pentru scurt timp, a funcţionat şi Punctul de lucru al Casei Judeţene de Pensii, iar mai apoi au fost cazaţi primii pacienţi infectaţi cu COVID.

Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, spaţiul este deja amenajat, urmează doar ca angajaţii Prefecturii să vină şi să se instaleze acolo, pentru a demara activitatea.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − eleven =