În doar patru ore, polițiștii cărăşeni au aplicat 360 de sancțiuni

CONTROL POLITIE 19 DEC

Acțiunile pentru siguranța comunității din Caraş-Severin, desfășurate de polițiști, în colaborare cu reprezentanți de la alte instituții, în cursul zilei de miercuri, 18 decembrie, între orele 7-11, s-au soldat cu aplicarea a peste 350 de contravenții, în valoare de aproape 100.000 de lei și constatarea a șase fapte de natură penală. În trafic, pentru nereguli rutiere, au fost reținute 12  permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor, au fost desfășurate două razii polițienești, în municipiile Reșița și Caransebeș.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 358 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 96.543 de lei, dintre care 300 pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării produse alimentare și articole pirotehnice, în valoare totală de aproximativ 5.655 de lei.

De asemenea, au fost constatate  șase infracţiuni, iar polițiștii au surprins în flagrant delict două  persoane, iar în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, au fost efectuate controale în trafic privind legalitatea transporturilor de porci vii.

3 1