În judeţul Caraş-Severin, totul este pregătit pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale

IMG 5778 e1607255625906

În urma şedinţei de lucru în sistem de videoconferință, susţinută de ministrul, Ion Marcel Vela, la care au participat prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, și membrii Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor, s-au prezentat ultimele detalii în ceea ce priveşte turul doi al alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul acestei săptămâni.

Astfel, la nivelul judeţului Caraş-Severin s-au luat toate măsurile pentru ca şi de această dată totul să se desfăşoare conform legii.

„Suntem în grafic cu toate activităţile care ţin de organizarea alegerilor. La acest moment, sunt pregătite toate materialele şi buletinele de vot pentru a fi transportate către primăriile din judeţ. Distribuirea se va face la fel ca în turul I, atât vineri, cât şi sâmbătă, pe trasee bine stabilite. Dacă situaţia o va impune, avem pregătite echipe de intervenţie, peste 180 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Nu am avut nici un incident electoral în perioada dintre primul şi cel de-al doilea tur şi sperăm că nu vor exista probleme până la finalizarea procesului electoral”, a spus prefectul Matei Lupu.

S-au luat măsuri în ceea ce priveşte zona montană a judeţului, în situaţia în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, rezentanţii Direcţiei de Drumuri Judeţene şi cei ai secţiilor Drumurilor Naţionale vor fi la datorie. De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pune la dispoziţie 25 de generatoare, iar Enel încă cinci, în situaţia în care vor fi întreruperi ale energiei electrice la secţiile de votare.

2 2