In Memoriam Constantin Lucaci
Astăzi, 7 iulie, începând cu ora 16.30, la Biblioteca Germană din Reșița are loc un eveniment organizat de Biblioteca Bocșa, Biblioteca Paul Iorgovici, Forumul German Caraș-Severin și Asociația Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, dedicat sculptorului Constantin Lucaci.
Maestrul Constantin Lucaci s-a născut la Bocşa, jud. Caraș-Severin, pe str. Muncii nr. 15, în 7 iulie 1923, și s-a stins în 19 iulie 2014 la București. Este cunoscut pentru fântânile cinetice, realizate la mare artă, inclusiv cea din centrul Reșiței. Prima fântână a lui Lucaci este cea de la Constanţa, în 1971. Urmează Turnu Severin 1979, Vaslui 1981, Reşiţa 1984, Brăila cu trei fântâni 1988- 1992, Giurgiu 2000, Alba Iulia 2007. Cu fântâna de la Constanţa şi ciclul „Spaţiu şi lumină” începe zodia lui Constantin Lucaci, acestea consacrându-l ca un artist modern, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox.
În anii studenţiei a avut loc debutul său în artă, iar lucrarea „Înotătorul” îi aduce porecla de „Il genio” incluzându-l în Istoria artelor şi propus la Premiul de Stat. Constantin Lucaci a inventat un pantograf spaţial, care a fost brevetat mai întâi în Italia şi Franţa, apoi în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii a premiat pantograful considerându-l cea mai interesantă invenţie a anului 1957.