În opinia Valeriei Schelean-Şomfelean, Comisia Iordache îşi bate joc de legile justiţiei. Parlamentarii PSD şi ALDE răspund comenzilor politice

COMISIE IORDACHE

Comisia parlamentara speciala privind legile Justitiei a dat marti raport favorabil modificarilor la Codul penal, eliminand mai multe prevederi din forma initiala, care au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constituţională.

Membră în Comisia Iordache, cea care se ocupă de modificarea legilor justiţiei, deputata liberală de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, se arată revoltată de graba cu care deputaţii PSD+ALDE au legiferat în sprijinul infractorilor.

„În mai puțin de o oră, fără niciun studiu de impact al unor asemenea modificări, Comisia a reușit să reducă termenele de prescripție a răspunderii penale, să reducă cu jumătate termenul de prescripție specială, să reducă de la 2/3 la 1/2 fracția din pedeapsa închisorii necesar a fi executată pentru a beneficia de liberarea condiționată și să elimine circumstanța agravantă pentru infracțiunile de corupție, reglementată de dispozițiile art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție“, se arată într-o postare a deputatei pe pagina sa de Facebook

Și toate sub pretextul că stabilirea unor astfel de termene nu este reglementată la nivel constituțional, iar politica penală este stabilită de majoritatea parlamentară!

5 1