În prima lună a anului, 149 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă prin intermediul AJOFM Caraş-Severin
Potrivit datelor prezentate de AJOFM, în prima lună a acestui an au fost încadrate în muncă 149 persoane, dintre care, 69 au vârsta peste 45 de ani, 32 vârsta între 35 și 45 de ani, 27 sunt tineri sub 25 de ani, iar 21 au vârsta între 25 și 35 de ani.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (59), gimnaziale (41), profesionale (23), 9 persoane fiind cu studii universitare.
4Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în prima lună a anului 2023, 83 (55,70%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin. În acest an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 317 persoane“, explică Carla Goagă, consilier duperior AJOFM Caraș-Severin.