În unsprezece luni, prin AJOFM Caraș-Severin s-au angajat peste 3.000 de persoane

SEDIUL

De la începutul anului și până acum, peste 3.300 persoane angajate prin intermediul  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin.

Potrivit statistici AJOFM, „Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2019, 1.127 au peste 45 de ani, 800 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 809 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 607 sunt tineri sub 25 de ani (561 tineri NEET).

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (2.072), numărul femeilor fiind de 1.271.

În funcţie de rezidenţă, 1.985 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.358  persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că  cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (1.392), gimnaziale (909), profesionale (531), 228 persoane fiind cu studii universitare“.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele unsprezece luni ale anului 2019, 2.221 (66,43%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.

5 1