În urma unei altercații, un reșițean a fost reținut pentru 24 de ore

AREST IAN

În cursul zilei de ieri, 18 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Reșița au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din Reșița, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că în data de 16 ianuarie, în jurul orei 12.30, persoana bănuită s-ar fi întâlnit cu un alt bărbat de 32 de ani, cu care ar fi avut o altercație, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, agresându-se și amenințându-se reciproc. În urma agresiunii, bărbatul de 32 de ani a fost transportat la spital.

„În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, iar în cursul zilei de duminică, 19 ianuarie, bărbatul de 31 de ani urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea luării unei măsuri preventive“, preciza purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

4 1