Încă trei blocuri reabilitate de Primăria Reşiţa cu bani europeni

izolare blocuri

La Reşiţa creşte numărul blocurilor cuprinse în programul de eficientizare energetică, o componentă importantă a Regio-POR.

Un nou proiect contractat zilele trecute, între Primăria Reşiţa şi Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, vizează reabilitarea blocurilor de locuințe nr. 1-2, 3-4 şi 5-6 de pe strada I.L. Caragiale din municipiul de pe Bârzava. Este vorba de un total de 209 apartamente ai căror locatari se vor bucura de un consum redus de energie şi facturi mai mici în urma realizării lucrărilor propuse prin proiect, pe lângă îmbunătăţirea aspectului urbanistic al capitalei Banatului Montan.

Intervențiile prevăzute – aplicarea unui termosistem pe faţada clădirii (suprafaţa opacă), înlocuirea tâmplăriei exterioare (suprafaţa vitrată), refacerea hidro-termoizolaţiei terasei şi înlocuirea/ modernizarea lifturilor la blocurile 1-2 şi 3-4.

Valoarea totală a proiectului ce va fi implementat de Primăria Reşiţa este de 4.245.066,71 lei, din care 2.547.040,03 lei finanţare nerambursabilă. Durata de implementare este de 17 luni.
Lucrările sunt finanţate în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, pe apelul de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).

În momentul de faţă sunt opt proiecte în implementare, pe SUERD, în judeţul Caraş-Severin, cu o valoare nerambursabilă de 8,76 milioane de euro, iar alte 20, în sumă de 86,36 milioane de euro nerambursabili, se află în evaluare, respectiv precontractare.

2 2